Balena si marele poet de apa dulce

Bâjbâi, până la urmă asta e ocupația mea fundamentală. Când Theodora într-un exces de altruism mi-a mărturisit: ,,o să mi te dau ție” am zis ,,bogdaproste”, mi-am legat de călcâi un bolovan mai greu ca întreg pământul, o ancoră, pe cerul întunecat ca umbletul unui bivol. Blestemul meu e să o iubesc și atunci când nu mai pot să o iubesc, să o iubesc și când o urăsc. Nu am nevoie de un calapod pentru iubire, pentru orice. Iubirea ei e ca o cangrenă, ce roade sufletul-os, ca un câine rău, ca un capriciu. De multe ori capitulez, flutur lângă ureche o batistă, steag alb. ,, Nu te mai prosti nu ești copil mic”. Parcă m-a așezat în rândul al doilea, din stânga, în colecția de lucruri mărunte. îmi răstălmăcește fiecare propoziție, îmi declină fiecare verb, îmi ia tot ce e al meu să-l facă al nostru. Și umbra mi se despică în patru, în nouă. Pe hol ceasul mecanic, cu cheiță, a scos la cârnat un cuc de lemn. Cum în mână am un pahar cu apă, îl ridic pentru-o urare: ,,în ceasul al doisprezecelea, de ceasul morții, să fie într-un ceas bun!” (fragment)