Călătorind prin Europa de Est

Aceasta serie de cronici este rezultatul calatoriei facute de Gabriel García Márquez in 1957, timp de mai multe luni, dincolo de Cortina de Fier, in tarile socialiste din Europa: Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia, Ucraina, URSS si Ungaria, in calitate de corespondent al ziarului El Espectador. Scriitorul este insotit de un ziarist italian, Franco, si de o paginatoare din Frata, Jacqueline, in realitate ziaristul Plinio Apuleyo Mendoza si sora acestuia, Soledad. In calitate de simpatizant al miscarii socialiste, scriitorul a dorit sa vada aceste locuri pentru a putea constata cu propriii ochi cum se petrecea reconstructia in aceste tari dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial si cum se traia intr-un sistem comunist, idealizat de partizanii ideilor de stanga. Autorul expune, critic, dar obiectiv, cele observate in cursul acestui voiaj si multe dintre concluziile sale se opun acestei idealizari. Cartea se detaseaza prin privirea obiectiva a unui scriitor care cauta justificari pentru a-si explica multimea de absurditati, nedreptati si violente latente care intoxica viata unei societati concepute, teoretic, pentru a corecta capitalismul, realitatea unui sistem birocratic si aseptic, care ii trateaza pe cetateni prin intermediul unei structuri politico-administrative extrem de dure, care nu ofera solutii. Relatarea schiteaza portretul unor tari care intra in deceniile intunecate pe care le vor trai sub privirea vigilenta a Uniunii Sovietice, care lua in puterea sa jumatate din Europa. Intr-o amintire ulterioara acestei calatorii, Mendoza ii atribuie prietenului sau o premonitie nefasta: „Maestre, am visat un lucru oribil. Am visat ca socialismul nu functioneaza“. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1982, scriitorul columbian Gabriel García Márquez s-a nascut in 1927, in Aracataca, fiind cel mai cunoscut scriitor sud-american al secolului XX, devenind pe plan mondial parintele realismului magic... Am inceput sa scriu din intamplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten ca generatia mea era capabila sa produca scriitori; apoi am cazut in capcana de a scrie mai departe din placere, iar mai tarziu, in alta capcana, si anume, ca nimic nu-mi placea mai mult pe lume decat sa scriu.