Când familia devine închisoare

Când familia devine închisoare. Abuzul psihoemoțional sau violența invizibilă în relații

Nimeni nu ştie prin ce treci, căci abuzul pe care îl înduri nu lasă răni vizibile. Ca victimă a violenței psihologice, ajungi să fii convins că ești un nimeni. Te simți epuizat, neînțeles, copleșit de frică, rușine și îndoieli, mai ales că trăirile îți sunt negate. Anne-Laure Buffet oferă victimelor care se confruntă zilnic cu o realitate de neconceput și greu de identificat posibilitatea de a își face auzite vocile (femei, bărbați și copii deopotrivă). Expunând procesele psihice care te mențin în negare și vinovăție, îți oferă cheile pentru a-ți construi identitatea și propriul drum în viață. Iată mai jos mărturia uneia dintre victime, care rezumă perfect ce înseamnă să răzbești: „Mama este așa cum este. E trist… Am învățat multe lângă ea. Am învățat să nu fiu ca ea, să nu o iau drept model. Este mama, nu o sfântă, nu o prințesă. E imperfectă și a greșit față de mine. Mă iubește? Nu știu. Am crezut cândva că da și am crezut și că nu. Acum nu mai contează. Mă uit în oglindă, mă privesc și îmi spun: „Meriți!” Las-o să fie așa cum este. Restul ține de trecutul meu, de povestea mea. Doare. Toți ne-am dori să fim copii de regi. Eu sunt copil din toate și din nimic, puțin din stradă, puțin din râsul bonei care m-a iubit, puțin din mama care își dorea o prietenă, puțin din tata care iubește doar jucăriile. Sunt eu, și asta este deja mult. Ceea ce simt pentru ei nu știu dacă se numește iertare, dar știu că nu mă mai torturez încercând să înțeleg. Cred că asta se numește a trăi.”

Traducere din limba franceză de Ioana Medeș.