Ce scoica mea! Ghiveci de scriituri cu sare, piper si-o frunza de patrunjel

Pentru mine, scriererea autobiografica nu este (doar) o forma de literatura.    Autobiografia, pentru mine, este, inainte de toate, o Confesiune in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu care Este in fiecare dintre noi. In fiecare dintre trairile si exprimarile noastre autentice, fara frici si cenzuri. In ochii mei, Dumnezeu este Iubire.    Iar Iubirea este Libertate. Libertatea aceea pe care multi dintre noi o simtim doar atunci cand ne dam dreptul sa fim ceea ce suntem in esenta noastra. Libertatea aceea care, la mine, se manifesta tot mai clar, pe masura ce imi cultiv credinta ca merit Iubirea lui Dumnezeu, oricum as fi, orice as face, oricate cuvinte as scrie, pe placul sau pe neplacul lumii.  Aceste texte sunt doar cateva exersari stangace, de invatacel, prin care caut sa imi gasesc drumul catre adevarata autobiografie. Aia pe care o scriu ca si cand stiu ca nu mi-o va citi nimeni niciodata... Nimeni in afara de Dumnezeu.    In jurul firelor de nisip ale perfectionismului interior de care m-am aparat atat de mult timp negandu-l, las sa se aseze, strat peste strat, sideful exprimarilor imperfecte. Din multele si maruntele mele cuvinte, s-o zamisli si vreo perla, candva, cumva... ... ce scoica mea!