Cei sapte stalpi ai intelepciunii Volumul 1 - T. E. Lawrence
- ISBN
- 9786306759095
- Editura
- Carthemia
- An apariție
- 2025
- Pagini
- 400
- Format
- Broșată
Descriere
Descoperă și Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii Vol.2
În cele două volume ale lucrării Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii, Lawrence relatează experiențele sale din timpul revoltei arabe (1916-1918) împotriva Imperiului Otoman, în contextul Primului Război Mondial. El își descrie rolul de ofițer britanic și consilier pentru forțele arabe, care luptau pentru independența lor față de dominația otomană, aprofundând, pe lângă aspectele militare, relațiile sale cu liderii arabi, strategiile războiului de gherilă și provocările coordonării între triburile arabe, ce aveau interese și culturi diferite. Deși este o relatare a campaniilor sale, cartea abundă în introspecții personale. Autorul ne surprinde cu o poveste extraordinară, inspirată din faptele trăite, pe care le împletește fabulos cu o parte romanțată. Cititorul este inițiat într-o lume deosebită, cruntă, reală și plină de pericole. Este o poveste despre importanța vieții, despre cum ne raportăm la exterior și despre cum putem să depășim situațiile de criză. Stâlpii înțelepciunii sunt, în viziunea scriitorului, pietrele de temelie ale unei vieți trainice și liniștite. Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii rămâne o lucrare de referință pentru cei interesați de istoria Orientului Mijlociu, de războiul modern și de complexitatea relațiilor internaționale. În același timp, este o culegere de gânduri filozofice bine conturate, o rememorare a celor mai de preț valori umane, o pildă despre curaj, înțelepciune și credință.
Traducere din limba engleză de Petru Comarnescu.
Categorii
Colecții
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, cu prețuri între 24,49 lei și 34,99 lei (diferență de 43%), cel mai mic preț la Librăria Delfin. Cel mai bun preț de azi este minimul istoric; ultima modificare de preț: 22 octombrie 2026.
Cărți similare
Ultima vara in oras
Gianfranco, nbsp, Calligarich, Gianfranco Calligarich, Cerasela Barbone
în 4 magazine
Ugly Love Despre fata urata a iubirii
Colleen Hoover, Cristina Buzoianu
în 5 magazine
Nunta in cer
Mircea Eliade
în 2 magazine
Anna Karenina
LEV TOLSTOI, Adriana Liciu, Ion Pas, Sarina Cassvan
într-un magazin
In slujba poporului
Yan Lianke, Smaragdina Bufna, Odalina Giani
în 4 magazine
Viciu ascuns
Thomas Pynchon, Dan Croitoru
în 3 magazine