Credinta si speranta

... ziua a opta incepe cu scandal si necaz. Naveta gasterilor apare din senin, scapara niste flacari si ne omoara camilele. Noi am ridicat mainile sus, strigand ca suntem pasnici, in limba romana. Lipoveanul a mai adaugat si o sama de sfinti din calendarul sau multicultural, insa n-a impresionat mai mult decat noi.   Agresorii au tacut ca porcu’ in papusoi, ne-au radiat din nou si au disparut. Eu si Cremene ne-am scuturat de praf si am aprins cate o tigara, sa ne mai treaca oful. Balaiul a desfacut o sticla de whisky, a sorbit cam jumatate din ea si ne-a explicat gestul sau: — Asta ar mai lipsi, sa mor treaz, sa rada nea Petrica din poarta raiului de mine.   ...   ... apa    murmura el. Vremuri de bejenie, lipa. Vremurile nu sunt chiar nasoale, ma autosugestionez eu si ma apuc de ales alimentele. Ma asigur ca am destule tigari si cafea, ca alimente de baza in misiune. Ingramadesc conserve intr-o tolba, iau burduful cu apa si trec in fruntea formatiei de lupta.   Cremene fi permite lipoveanului sa ia o carabina, pentru orice eventualitate. Pornim la drum vioi ca niste pionieri din „epoca de aur”. Daca n-ati auzit de ea, n-ati pierdut decat niste slogane de preamarire a „celui mai iubit fiu al poporului”, fiu ucis chiar de cei care ii gadilau orgoliul. Asta e o lectie pentru cei insetati de laude. Aproape de pranz, suntem survolati din nou de gasteri. De aceasta data, nu ne mai doare nimic, dar un tiuit puternic ne invadeaza urechile. -    Astia ne canta prohodu’, presupune Balaiul.   Le tapurim si noi ceva? -    Ai voie sa le strigi orice, ii permite Cremene. - Crezi ca are efect? - Macar afla ca nu suntem muti.   - In ce limba sa strig?...