Familia Romanov. Asasinat, revolutie si prabusirea Rusiei imperiale
- ISBN
- 9786303684543
- Format
- Broșată
Descriere
Era cel mai bogat monarh din lume, avea 130 de milioane de supuși, iar imperiul său acoperea a șasea parte din uscat; însă Nicolae al II-lea al Rusiei n-a luat seama la mizeria extremă în care viețuia poporul său. Aflată mereu lângă țar, taciturna împărăteasă Alexandra trăia doar pentru familie și pentru obsesiile ei religioase, alimentate de viziunile unui mistic corupt, Rasputin. Înăuntrul palatelor, luxul nemăsurat al monarhului care conduce prin voie divină învăluie totul; dincolo de porțile lor, masele trăiesc împresurate de ororile Primului Război Mondial și de sărăcia care hrănește gânduri revoluționare. Curând, cele două lumi se vor ciocni, iar din această confruntare se va naște o nouă societate a terorii: Rusia Sovietică. Candace Fleming redă cu un incontestabil talent narativ destinul lui Nicolae al II-lea, ultimul autocrat rus, de la copilăria lui și a viitoarei sale soții până la abdicare și asasinarea întregii familii.
O poveste profund umană, spusă cu o remarcabilă limpezime și siguranță a stilului. - Kirkus Review
Celor care cred că istoria este plictisitoare, această extraordinară carte le demonstrează că, din contră, ea este infinit fascinantă, captivantă ca un roman. - Booklist
Traducere din limba engleză de Gabriel Tudor.
Categorii
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, cu prețuri între 44,90 lei și 49,00 lei (diferență de 9%), cel mai mic preț la Bookzone.
Cărți similare
Conturul unui vis
Anastasia Soare, Diana Botescu, Anastasia Soare
în 4 magazine
Hai ca am reusit pustiule
Anthony Hopkins, Silvia Năstasie
în 4 magazine
Paula
ISABEL ALLENDE , Cornelia Radulescu, Isabel Allende
în 4 magazine
Darul
Dr.Edith Eva Eger, Mihaela Apetrei, Edith Eva Eger
în 5 magazine
Scrisori catre Luciliu
Lucius Annaeus Seneca, Gheorghe Guțu, Gheorghe Guțu
în 3 magazine
Ultimul interviu si alte convorbiri
Hannah Arendt , Liliana Donose Samuelsson, Cristina Cioaba
în 4 magazine