Figuri ale textului anteic

Noutatile critice sunt devastatoare: realul realului nu mai poate fi decodat, reinventat etc. dupa intalnirile sale repetate cu textul, dupa deformarile sale repetate, dupa transfigurarile si metamorfozele acestuia; cel mult, critica face posibil un real inventat, o inventie recombinatorie a ceea ce ar mai fi ramas din realul realului dupa deformarile sale repetate si multiplele incifrari in text ale acestuia; o decodare a realului nu este posibila nici macar prin textul critic, odata ce acesta se foloseste de un pattern similar celui literar in naiva sa tentativa de a demola toate barierele ce il separa de lumea realului; textul critic nu (mai) poate nici explica textul literar din perspectiva modului propriu in care acesta recombina, inventeaza sau numai deformeaza realul si nici opera asupra lumii realului, a carei reinventare dupa dramatica ei suferinta din tranta cu textul devine utopica. Textul critic propune/ instituie un real propriu, un real critic, care nu este decat o forma (particulara) inventata a tuturor intalnirilor anterioare dintre real si texte ca obiecte critice. El este o recompunere, o inventie, o masca, o fantasma care, spre deosebire de inventiile literare (care au notorietatea de a deforma realul), mizeaza pe minciuna culturala (ori numai naivitatea) de a pretinde ca dispune de instrumente stiintifice (performante) de recuperare a realului din text si ca detine intreg inventarul de recuperare a realului din clestii prea stransi ai corsetelor sale textuale. (Dorin Popescu)