Fiinţă şi extaz - Corneliu Mircea

Pentru mulţi dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofia, fiinţa este un simplu concept şi nu principiul fundamental care pune problema gândirii şi a fiinţării cu totul altfel decât am fost obişnuiţi până acum. Concentrându-ne intens asupră-i, adâncindu-i semnificaţia, ne vom unifica pe nesimţite cu obiectele din jurul nostru şi cu sinele subteran, până la clipa de răspântie la care vom înţelege deodată că suntem tot ceea ce este – Totalitatea a-tot-conţinătoare. Gândirea intensă şi stăruitoare a Fiinţei sfârşeşte aşadar cu ek-staza: cu desprinderea de sinele infinit şi cu intrarea în Marele Tot. Raţiunea nu se tulbură, nu se întunecă. Dimpotrivă, se adânceşte în Sinele suprem şi se limpezeşte până la transparenţa unităţii absolute. Extazul coincide astfel cu a-tot-cunoaşterea. Eul nu mai contemplă Fiinţa, ci Fiinţa însăşi Se contemplă, Se oglindeşte, Se dezvăluie. Se pătrunde astfel într-o lume nouă, esenţială, guvernată de alte legi, imponderabilă şi totuşi infinit densă, suind spre Sine din infinitatea spaţiilor-timpuri, lume în lumina căreia sufletul se topeşte. Purtat de frenetica mişcare subterană, el devine Bucurie pură, Pace extatică, pură Conştiinţă de Sine. Nu va fi greu să înţelegem că vom putea ajunge acum, în această viaţă. Acolo unde vom poposi după ce vom fi părăsit veştmintele strâmte ale trupului, în împărăţia fără de moarte a Luminii, ca fire de lumină ale veşnicei Lumini.