Ibis ad crucem. Mergi spre cruce

Ati vazut vreodata un bijutier lucrand? Aduce aminte de poet. Care strange lumina intr-un singur punct, incandescent, apoi trimite cerului semn ca e pregatit. Primeste, pe cai numai de Dumnezeu stiute, cuvintele care mladie intregul ca sa ramana in lumina. O vartelnita in palele careia scutura liniste Duhul Rodirii intru Imparatie. Si din stransura cuvintelor, pe un stihar de azur, aseaza punctele unui argint aprins, plin cu liniste si atent in cuvintele-cheie de cer. Metaforei nu-i poti scrie decat metafora. Este ceea ce incerc sa va sugerez dupa lectura volumului Mariei Dobrescu intitulat, peste sugestie, IBIS AD CRUCEM- Mergi spre Cruce. Fiecare poem e un indemn la a vedea Crucea dar din linia umerilor personali, din propria cadere ori ridicare. O cruce asemeni unei trepte nu a unui prag de netrecut. Suntem dinaintea unor pagini tihnite. Va indemn la citirea lor in ritm de cumintenie si de chindie in amurg. E o scriitura de strana si una la limita vietii imediate al caror mod de impletire nu destainuie decat o taina. Taina Asteptarii Celui Care a si venit! Ma feresc de idei legate de „inchinovierea” poeziei ca fiind religioasa ori crestina ori ortodoxa... Cred ca autorul poate fi om evlavios, cuminte ori in dialog cu Dumnezeu. Ce bucura in lectura poeziilor acestora este linistea vecina cu cerul,  cu metafora lui albastra dupa o vreme de aspra furtuna. Trecuti prin prihanirea veacurilor, stalpii de metafora ce implinesc fundamentul poemelor acestora raman neabatut nadejdea, credinta si dragostea. Le veti citi rostindu-si greul de rod. Suntem, asadar, dinaintea unei rescrieri a Cantarii Crucii in valentele ei asezate in contemporaneitate. Va veti ingadui vederea Crucii sau veti prefera sa o ascundeti, fara greseala, in taina inimii. Veti invata. Veti iesi la intalnire cu inaltimea Cerului. Fara a-l cuceri. Doar cucernicind inimii parte din carnea ei, inchinand-o Crucii. O iconografie de cuvinte prin care poti respira. In fapt volumul Mariei Dobrescu este o astfel de redesenare a respirarii Crucii.                                       Parintele Constantin Necula