Indrumar de mantuire in vremuri de tulburare

„Constiinta e lasata de Dumnezeu ca un caine de paza: cand vede ca mataluta o iei pe aratura, incepe sa latre. Daca te doare ce-ti spune ea, e semn bun, inseamna ca sufletul mai e viu. Cel mai rau e de omul care nu mai simte nimic, caruia constiinta i-a tacut. Ala e ca un mort care umbla pe strada. Sa zici mereu: «Doamne, da-mi pocainta si trezeste-mi constiinta, sa nu adorm in nesimtire!». Constiinta trebuie spalata mereu cu lacrimi si cu spovedanie. Daca mataluta o lasi plina de zgura, ea incepe sa-ti spuna minciuni, sa-ti zica ca pacatul e virtute. Cand mataluta te spovedesti sincer, constiinta se lumineaza si incepe sa-ti dea pace. Pacea constiintei e mai scumpa decat toate bogatiile pamantului. Cine are constiinta curata, ala doarme pe spini ca pe puf si nu se teme de nicio moarte.” Parintele Proclu