Invatarea limbilor fara invatare - O abordare noua in invatarea limbilor straine: invatarea implicita

Procesul vorbirii uneia sau mai multor limbi este un proces natural bazat pe „instinctul lingvistic” – nevoia de comunicare – şi se întâmplă numai în interacţie umană. învăţarea vorbirii unei limbi se face vorbind. Este un proces complex de construcţie care funcţionează implicit, fără conştiinţa noastră şi care antrenează milioane de neuroni şi operează cu variabile abstracte ale tiparelor mentale ale gramaticii universale. Conştienţă este numai ideea, dar nu şi modul de combinare al cuvintelor. Abilitatea lingvistică de a învăţa mai multe limbi funcţionează toată viaţa şi este validată de învăţarea limbii materne între 0 şi trei ani, proces care instalează programul neurolingvistic. învăţarea limbii materne se face în mod implicit. Este ca un joc de puzzle cu mii de piese al cărui desen lipseşte şi totuşi copiii combină piesele cu uşurinţă şi în mod corect, pentru că imaginea, tiparul este în mintea lor. Ei joacă un joc respectând nişte reguli pe care le recunosc, fără să le fi învăţat vreodată. învăţarea implicită, a şti fără să înveţi sau a învăţa fără să ştii, este considerată modul firesc prin care absorbim cea mai mare parte din informaţie. Este uimitor cum abordarea învăţării implicite, acest mod de cunoaştere intuitivă, care ajunge la esenţa adevărului, poate să mai fie astăzi atât de confuz, rar şi insuficient aprofundat, în ciuda numeroaselor studii, e drept punctuale şi limitate ca viziune. Procesul natural de învăţare a vorbirii unei limbi, viu, dinamic şi imprevizibil ca viaţa însăşi, nu funcţionează în învăţământul formal academic, unde învăţarea limbii a doua este abordată ca şi scrisul, ca un artifact, ca un scop în sine.