Io, al Doilea

Harsit cu lumea si fatuit de vreme, Toma T. Mugea scrie, in vremuri de restriste, dupa cum singur recunoaste, o carte in care pune „o viata de om asa cum a fost ea”, asezata la radacina constiintei de sine, propunand un cod propriu de citire a vietii, pe care il intelege potrivit siesi, simplu si frust, uneori poate prea frust… dar adevarat. Adevarul vietii da calitatea unei opere de arta. Pofte, pasiuni si porniri, scandaluri, apropieri si despartiri, drumuri prin lume si intalniri cu oameni de la care omul se slefuieste, clinici, suferinta si speranta, vanatori cu traista plina de povesti… Fugit din orice sabloane, autorul pune totul in sacii unei Pandore darnice, ii incarca in caruta si-i duce la moara, ii preface in faina aducerii-aminte sau poate a uitarii, asaza o parte in camara de taina a sufletului sau, iar cealalta parte o daruie tuturor, purtata de vanturile unui destin zbuciumat… „Io, al Doilea”. Dorel Visan Naratiunea e mereu alerta, cu amanunte si expresii ce nu ocolesc (in buna traditie a literaturii romane, bunaoara a unui Ion Creanga) expresia verde, licentioasa, fara ca vreodata autorul sa cada in tentatia pornografiei si a vulgaritatii. In fond, memorialistul priveste viata cu un ochi lipsit de pudibonderie, in integralitatea si complexitatea ei, asemenea unui medic veritabil. Ion Cristofor, scriitor Cartea pare o asumare explicita a indemnului sugerat de Gabriel García Márquez prin titlul volumului sau celebru „A trai pentru a-ti povesti viata”, iar cititorul va gasi mereu in paginile cartii lui Toma Mugea reliefata aceasta dorinta, intr-o tinuta estetica adecvata. Ion Noja, scriitor