Ipostaze ale literaturii romane vechi

Volumul de faţă propune câteva subiecte incitante ale literaturii noastre vechi, rod al unor preocupări de peste trei decenii, grupate pe secole, cronologic. Am urmărit să demonstrăm faptul că după evenimentele dramatice ale căderii Constantinopolului, ale expansiunii turceşti la sud şi apoi la nord de Dunăre, până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, literatura noastră a fost în multe perioade cea mai activă în această lume pe care o numim generic răsăriteană de sorginte bizantino-slavo-română. Creaţiile înaintaşilor noştri au a avut la bază raporturile cu culturile vecine: bizantină, bulgară, sârbă, rusă, dar şi pe cele ale Occidentului de la care am asimilat idei capitale, ca cele ale moştenirii romane, ale continuităţii şi comuniunii de limbă. Printre exponenţii acestor idei se află Miron Costin, Udrişte Năsturel, Dosoftei, Constantin Cantacuzino Stolnicul. Tot din Apusul Europei au aflat despre Umanism, Reformă sau Contrareformă. S-au racordat, de altfel, celor două centre culturale ale Evului Mediu european: Bizanţul şi Roma. în abordarea temelor propuse s-a ţinut cont, pe cât posibil, de importanţa vieţii şi operei creatorului de literatură, de impactul în viaţa culturală a timpului său, de legăturile sale cu alte medii spirituale, accentul punându-se pe acestea şi mai puţin pe analize literare şi stilistice de profunzime. Notele care însoţesc fiecare material întregesc, în opinia noastră, problematica pusă în discuţie ca şi bibliografia de la sfârşitul lucrării