Iubirea nu mai are organe de simt

Ilustratii de Laura Poanta Cartea pe care o tii acum in mana este o carte amara. Mai precis, este o carte frumoasa si amara. De ce amara? Pentru ca ochiul atent al micutei noastre psiholoage, care este Catalina Soare-Hüll, pare ca a innebunit, de vreme ce isi propune sa strabata, cale de o viata, intre momentul in care „bibilicile tipau ingrozitor/ […] ca nu le placea mirosul de nou-nascut” sau, cu alte cuvinte, „pescarusii adormiti in visul meu/ se trezesc speriati de strigatele unor copii” si momentul in care „corpul e doar o confirmare a gravitatiei”. In aceasta dezordine exemplara, „nu stiu cum alunec/ in imaginar” ‒ zice poeta. Eu stiu cum si va spun si dumneavoastra ceea ce poeta vrea sa ne ascunda: „mi-e foame de poezie”, zice ea, si se leaga cu o franghie de „gleznele subtiri ale visului”. Iar cum eu cred numai in poetii care isi asuma riscul sa defineasca Poezia, am gasit aici una convingatoare: poezia e „unde ceea ce nu exista e la vedere/ iar ceea ce e/ inoata si se scufunda”. Deci va asigur ca va veti amari si indulci ochii citind cartea aceasta. (Ion Muresan) Versuri sumbre, dezamagite de spectacolul lumii privite de aproape, cand si cand cate o geana de lumina anuntand zorii. De la miracolul nasterii se trece usor la starea de abandon si renuntare, o miscare oscilatorie marcheaza incercarile de urcus, urmate de rezistenta in aer o clipa si apoi de o coborare brusca. Sub semnul lui Saturn, al melancoliei negre, intalnind desenele de antracit ale Laurei Poanta, volumul acesta semnat de Catalina Soare-Hüll pare scris de un Bacovia al zilelor noastre. Refuzandu-si iluziile, ea reface fragmente, cioburi ale unor scene candva luminate de visare. (Adrian Popescu) Ma definesc muzica si poezia. In mintea mea nu sunt concurente si nici complementare, nu se exprima una prin cealalta, au ceva de sine statator care ma face sa fiu fericita intr-un fel cand ascult Mahler si in alt fel cand citesc Kavafis. Ma simt norocoasa sa le pot iubi cu masura fiecareia dintre ele. Muzica si literatura m-au imprietenit cu toate partile din mine. Ambele au puterea imblanzitorilor de serpi, ma asaza in dimensiunea realului si a imaginarului, le supradimensioneaza si se intind ca o piele deasupra lucrurilor care conteaza pentru mine. Lumea nu e o corida, e un loc cald, unde energia psihica, departe de a fi din sfera paranormalului, e mereu in cautarea locului potrivit. Mi se pare un privilegiu sa ma pot bucura de efectele pe care le-au avut asupra vietii mele personale si profesionale. Miile de transe au avut o voce care poarta amprenta muzicii si poeziei. (Catalina Soare-Hüll)