Joseph Haydn

Intre catedra, activitatea manageriala, „bagheta” regiei de opera (incercata si definita la randul ei, cu succes), viata de familie, Florenta Marinescu, luand prin surprindere, asa cum obisnuieste, ofera o noua concretizare obiectuala: un amplu eseu asupra lui Joseph Haydn. Bine-venit. M-am intrebat, insa, firesc: de ce Haydn? Evident, pentru ca piata romaneasca de carte, cea muzicologica, nu vehiculeaza in prezent un asemenea document. Poate, in al doilea rand, si din spiritul... justitiar (!), care ii este propriu autoarei. Anul dedicat lui Mozart a „neglijat” intr-o anume masura personalitatile-pereche, iar Haydn, prin cele aproape 1 000 de lucrari compuse, are dreptul la perpetua atentie si respect. Cu ele, „compozitorul paseste prin veacuri de istorie”, feedbackul auditiei partiturilor sale avand efectul benefic al purificarii spirituale. Exista oare ceva mai eficient decat gestul editorial pentru a-l readuce in actualitate? In cazul de fata, sub condeiul Florentei Marinescu – neobosit-iscoditoare, descoperitoarea detaliilor semnificative, interesante, decent-suculente –, autorul il seduce si pe neofitul care, antrenat in lectura, mai intai din curiozitate, nu lasa din mana cartea pana la final. Exercitiul Florentei Marinescu, sustinut de o documentare selecta, de analize muzicale si estetice profesioniste, este explicit si lesne de inteles pentru marele public. Identific printre randuri preocuparea de a puncta creatia de opera a compozitorului. Cum altfel? Chiar daca Haydn nu a fost important pentru genul liric, analiza sub lupa a manierei sale componistice si stilistice ii demonstreaza virtutile, graitoare pentru talentul, indemnarea constructului sonor, de la care insusi Mozart a putut conserva adevaruri muzicale. Daniela Caraman Fotea