Leila

Leila. Un roman din viața cadânelor

Soarele se pregătea să se culce în patul lui aurit din spatele golfului Cornul-de-Aur. Slăvitul astru nu se îndură să-și închidă ochii de lumină până nu sărută încă o dată ochii de foc ai Leilei și până nu-și luă rămas-bun de la această făptură pentru care se grăbea să răsară a doua zi mai mândru și mai vesel. Între el și Leila erau gratiile dese de la fereastră. Razele sale izbutiră însă să-și facă loc. Uitați-vă cum se joacă cu părul bogat al Leilei, poleindu-l cu aur și mărindu-i strălucirea și frumusețea! Priviți cum aceste raze, care nu se sfiesc de nimic, îi ating fruntea și îi sărută obrajii! Una dintre ele se oprește chiar multă vreme pe buzele fetei, într-un sărut lung și înfocat pe acea gură care este un întreg poem de dragoste.