Lumina condorului

Intreaga poezie a lui Radu Cange, cu foarte putine exceptii, este filtrata printr-un dispozitiv afectiv ale carui elemente constitutive sunt, in primul rand, moartea, singuratatea si suferinta. MIRCEA BARSILA, Arges, 2013 O eterna penitenta il asteapta pe cel ursit, strain, adica, de vanitate si incapabil sa faca pe eremitul intr-o inghesuita umanitate moderna: „Meseria / de poet nu se invata // E o piatra pe care / Dumnezeu ti-a aruncat-o / in cap, pana la sangerare. // De atunci, fara oprire, / lumea te arata cu degetul”. GABRIEL COSOVEANU, Romania literara, 2010 Radu Cange e un poet obsedat de poezie si de moarte. Poemele lui sunt litanii delicate si monotone, autocontemplatii infiorate de insidiile mortii. Insingurat si anacronic, poetul ne atrage si ne convinge pentru ca izbuteste aproape de fiecare data sa se aseze cum se cuvine in spatiul poetic si sa ramana acolo. „Eu sunt luciul care inventa sabia” – scrie el si diferenta care il face poet este fulgerator instaurata. Fara iesiri la rampa, fara gesticulatii spectaculoase, decent, discret si, inevitabil, melancolic –uneori chiar sarcastic –, Radu Cange este din speta tot mai rara a autorilor care ne readuc increderea in poezie.  MIRCEA MARTIN, Ziua literara, 2005