Maniunea scrie un roman fantastic. Vol.2
Traducere de Justina Banbdol
- ISBN
- 9786306669134
- Editura
- Frontiera
- An apariție
- 2025
- Pagini
- 416
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Maniunea scrie un roman fantastic este al doilea volum din seria Maniunea.
Al doilea volum din trilogia MANIUNEA a scriitoarei Narine Abgarian. Amintiri dintr-o copilărie de vis din Armenia anilor 1980.
Cele două prietene Maniunea și Narka au mai crescut puțin. Merg în prima lor tabără de pionieri, la primul spectacol, discută despre sentimentele lor. În rest, au rămas aceleași fete nebune. Fiecare zi aduce o trăsnaie, fiecare zi vine cu ideea ei creativă (ar zice fetele), nebunească (ar zice adulții). Ne reîntâlnim cu bunica Ba, cu unchiul Mișa și cu toată gașca de rude zgomotoase din familiile Șaț și Abgarian. Noi personaje își fac apariția, când stângace, când extravagante. Se îndrăgostesc și suferă, se ceartă și se împacă, au ambiții, speranțe și mici tristeți provinciale. Rezultatul e o veselă cronică de familie din Armenia anilor 1980, în care scenele din viața de zi cu zi nu ocolesc neajunsurile epocii sovietice, dar pun în lumină omenia și frumusețea. Titlul romanului îl dă unul dintre capitolele cărții, din care aflăm că Maniunea a decis să se apuce de scris: În câteva secunde, ca și cum ne-ar fi auzit șușotind, Maniunea a dat singură buzna în bucătărie. Cu moțul ei nărăvaș și cu un caiet gros de dictando. - Gata! a strigat. Cred că pe azi e de-ajuns. Ia fiți atente ce mi-a ieșit! S-a trântit lângă noi, a deschis caietul cu o smucitură și ne-a arătat rezultatele muncii ei. Pe prima filă era scris cu litere mari de tipar: „ROMAN”. Din păcate, copiii de astăzi nu mai au parte de copilăria pe care am avut-o noi. Spun «din păcate», pentru că atunci când mă întâlnesc cu elevii și îi întreb ce fel de copilărie și-ar dori să aibă, adesea primesc răspunsul „cum ai avut tu sau Maniunea”. Cheia unei copilării fericite este libertatea și dragostea nemărginită a celor dragi. - Narine Abgarian
Traducere din limba rusă de Justina Bandol.
Categorii
Colecții
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 3 magazine, cu prețuri între 48,00 lei și 64,00 lei (diferență de 33%), cel mai mic preț la Bookzone. Cel mai bun preț de azi este cel mai mic din ultimele 159 de zile; ultima modificare de preț: 6 noiembrie 2026.
Cărți similare
Cerul de sub noi
Fiona Valpy
în 6 magazine
Știu de ce cântă pasărea din colivie
Maya Angelou
în 5 magazine
Nopți albe. Oameni sărmani
Feodor Mihailovici Dostoievski, Xenia Stroe, F. M. Dostoievski, Fiodor Dostoievski
în 5 magazine
Fata care și-a găsit vocea
Abi Dare
în 5 magazine
Săgeata de Argint
Lev Grossman, Tracy Nishimura Bishop
în 4 magazine
Şoimul de aur
Lev Grossman
în 4 magazine