Martorul

înca din cartea de debut, Barbatii (1984), si din Reintoarceri (1987), Valer Chioreanu se aseza in linia prozei ardelenesti in care echilibrul intre intrebarile eroului/autorului si ale vremii sale se rotunjeste in enunturi cu substrat etic. Intentia de a gasi un rost dincolo de aparente, de a releva structura intima, eterna a unei colectivitati supuse gesticulatiei istorice e prezenta si in Martorul si definitorie o data in plus pentru prozatorul clujean. Atent la nuantele si subtextele marturiilor sale – „raporturile dintre oameni incep de la vorbe, continua cu vorbele si se sfarsesc cand sfarsesc vorbele” –, prozatorul descrie conduita individuala in legatura cu gesticulatia colectiva, de data asta dintr-o perspectiva libera, descarcata de tabu-uri, dar ramanand preocupat de „dreptatea” judecatilor sale.