Mișcarea Oastea Domnului în perioada comunistă

Miscarea Oastea Domnului in perioada comunistaPrezenta carte dedicata miscarii religioase Oastea Domnului din Romania in anii regimului comunist si a rolului avut de Traian Dorz, reprezinta o contributie esentiala la istoriografia ortodoxiei romanesti postbelice. Prin analiza temeinica a arhivelor CNSAS, a marturiilor contemporane si a operei religioase a lui Traian Dorz, autoarea reuseste sa dezvaluie mecanismele extrem de fine ale rezistentei spirituale, intr-un context de represiune ateista sistematica.Volumul faciliteaza nu doar o explorare aprofundata a tezaurului spiritual al Oastei Domnului si a personalitatii lui Traian Dorz, ci invita fiecare cititor – specialist sau simplu lector – sa mediteze asupra credintei biruitoare in confruntarea cu obscuritatea totalitara, subliniind ca, dincolo de toate vicisitudinile istoriei, increderea in pronia divina a ramas ca o flacara nestinsa in constiinta neamului romanesc.Lector univ. dr. Radu ROMINASUCartea „Miscarea Oastea Domnului in perioada comunista” este rodul unor indelungate cercetari in arhivele Securitatii si o lectura indispensabila pentru toti cei care doresc sa inteleaga istoria celei mai importante miscari de trezire spirituala aparute in sanul Bisericii Ortodoxe Romane. Persecutata de autoritatile comuniste, privita adesea cu suspiciune si chiar cu ostilitate de o parte a conducerii bisericesti, Oastea Domnului a reusit sa transforme profund viata a sute de mii de oameni prin asumarea sincera si trairea autentica a mesajului Evangheliei. Recomandam aceasta carte, care reprezinta cercetarea doctorala a autoarei, pentru bogatia informatiilor inedite extrase din arhivele Securitatii si pentru imaginea complexa pe care o ofera asupra persecutiilor suferite de membrii Oastei Domnului in perioada comunista, cu un accent aparte asupra rolului pe care l-a avut Traian Dorz.Editorul[Traian Dorz] Este anchetat si batut cu cruzime, iar starea sa interioara percepe o usoara abandonare divina:„Ma zvarcoleam in toate felurile. Ma strangeam ghem, cu genunchii la gura. Imi strangeam falcile, ca sa nu strig, sa nu gem, sa nu urlu de dureri. Ma tavaleam pe prici, apoi pe jos. Si nu se mai facea ziua, ca sa vina cineva. Auzeam cocosii departe cantand. Auzeam ceasul din turnul bisericii din centrul orasului, auzeam cucuvaile tipand din toate partile… Dar nu auzeam nici o miscare de om. Crezui ca voi muri si imi fu teama de moarte. Nu ma simteam in stare sa mor asa. Ma zvarcoleam si gemeam, cu lacrimi, in durerile pe care le credeam cele mai mari din lume: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ai mila de mine, daca-mi iei viata, iarta-ma mai intai. Nu-Ti mai cer nimic, daca imi iei viata, decat sa ma ierti mai intai. Si apoi ia-mi viata in clipa asta, aici!” (pag. 156)