Palat, curteni, ceremonii
Titlu original: Tradiții instituționale și modele europene la Curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea, 1927–1947
- ISBN
- 9786303612270
- Editura
- Corint
- An apariție
- 2026
- Pagini
- 496
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Palat, Curteni, Ceremonii. Tradiții instituționale și modele europene la Curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea, 1927-1947
Instaurarea regimului comunist în România și abdicarea forțată a regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, au reprezentat punctele de cotitură în ceea ce privește perspectiva în care a fost prezentată istoriei monarhiei, cel puțin până după 1989. Valorile și realizările acumulate în mai bine de opt decenii au fost puse sub tăcere în anii comunismului. Lucrarea de față este mai mult decât o radiografie a Casei regale în intervalul 1927-1947, perioadă care a reprezentat, în fapt, ultimele două decenii ale monarhiei în România, ci, în egală măsură, o oglindă în care se reflectă istoria țării într-un context mai amplu, european.
Studierea organizării Curții regale sub toți cei patru monarhi devoalează atât elementele de continuitate, cât și pe cele de inovație în materie de tradiții, principii, reglementări și practici. Prin stabilirea unor repere tematice și cronologice, cartea de față se concentrează asupra tradițiilor, oamenilor și evenimentelor de la Curtea regală din ultimele două decenii ale monarhiei în România (1927-1947). Amplul demers istoriografic urmărește trei mari filiere, dintre care ultima este hotărâtoare: (1) sursele disponibile provenind din arhiva Curții regale în anii 1920-1940 sunt, datorită profesionalizării aparatului administrativ al Palatului, mai detaliate decât cele din epoca antebelică; (2) Curtea regală a cunoscut schimbări mai frecvente, la nivelul structurii și al personalului superior, în timpul regilor Carol al II-lea și Mihai I, ale căror domnii au însumat o perioadă de trei ori mai scurtă (20 de ani, 1927-1947) decât cea a predecesorilor, regii Carol I și Ferdinand I (61 de ani, 1866-1927); (3) domniile regilor Mihai I și Carol al II-lea au ridicat controverse istoriografice mai intense la nivelul dezbaterilor academice și publice actuale decât cele care privesc domniile regilor Carol I și Ferdinand I. Posteritatea celor patru monarhi români a fost construită în epoci diferite. Regii Carol I și Ferdinand I au intrat în imaginarul mitologic românesc deja din timpul domniei lor, ca suveranul „dezrobitor”, respectiv, „întregitor”. Succesorii lor, Carol al II-lea și Mihai I, au fost detronați prin lovituri de stat, devenind ținta campaniilor de propagandă ale noii puteri. După 1989, la nivelul percepțiilor populare s-a înregistrat, în paralel cu viziunea nuanțată a cercetătorilor, o departajare superficială între regii României, urmând instinctul de a clasa simplist conducătorii din istorie după tiparele figurilor „luminoase” și „întunecate”.
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 6 magazine, cu prețuri între 73,99 lei și 93,86 lei (diferență de 27%), cel mai mic preț la Librăria Delfin. Cel mai bun preț de azi este cel mai mic din ultimele 124 de zile; ultima modificare de preț: 8 octombrie 2026.
-
Librăria Delfin Cel mai mic preț
73,99 lei 98,90 leiÎn stoc · librariadelfin.ro · acum 1 zi -
-
-
-
-
Cărți similare
Carti care au schimbat istoria
Gabriel Tudor
în 3 magazine
Antoniu si Cleopatra
Diana Preston, Mirela Popescu
în 5 magazine
Domnul Presedinte
Miguel Ángel Asturias, Ioana - Gabriela Dumitrescu
în 3 magazine
Arhipelagul Gulag
Soljenitin A., Alexandr Soljenitin, Nicolae Iliescu
în 3 magazine
Istoria nespusa a romilor din Romania
Ioan Valentin Negoi
într-un magazin
Incredibila istorie: Minunile lumii
Gabriel Tudor, Dk
în 2 magazine