Muzica proasta a tineretii noastre

Muzica proasta a tineretii noastre - Cristi Ardelean  ”Frigul ii inghetase obrajii. Erau acum tari si catifelati, si ii pipaia mereu cu manusile de piele fara degete pe care le alesese pentru seara. Strada paralela cu bulevardul central era prost iluminata si se gandea ca, poate, nu fusese totul degeaba, pana la urma. Trecuse prima data pe langa o brutarie unde nu intra niciodata – nu ii placea deloc nici felul lor de a se promova, cu un carton imens in fereastra, sub forma unei tarancute imbracate sumar, tinand in brate o paine de neam prost, nici mirosul produselor, care ii aminteau, habar n-avea de ce, de creta. In timp ce studia pentru prima data cu atentie pentru detalii cartonul presat cu tarancuta, se uita la ceas. Era 11 seara, aveau o scuza buna sa fi inchis deja. Nu stia de ce se oprise acolo, asa ca o lua din loc si isi dadu seama cu groaza ca lasase masina de spalat mergand si facea mai mereu figuri, dadea rateuri si scuipa apa uneori. Apoi, cu atat mai cumplit, cele patru pahare de vin baute in ultimele ore ii facusera o foame cumplita, si ura sa se apuce de gatit noaptea. Noaptea ii dadea de regula sperante, dar iarna era mereu noapte, se transformase intr-o banalitate suparatoare, deprimanta. Se gandea ce mai are prin frigider, ce era de improvizat odata ajunsa acasa. Bause prea mult de data asta, numai pentru ca proasta aia de Vasilica insistase sa iasa cu ea. Ca intre fete, ii zisese, numai ca odata ajunse in barul altfel curat si organizat cu bun gust, ii indrugase permanent verzi si uscate, apoi tragea cu ochiul de cate ori intra un alt tip in local si ofta apoi, dandu-si seama ca nu era observata. Comandasera vin rosu, „sa fim macar noi intre noi romantice”, asa a zis proasta, chicotind, apoi a dat pe gat doua pahare la rand si au trebuit sa mai comande o sticla. Dora se gandise, cu groaza, ca iar trebuia sa cheltuie mai mult decat se astepta, si mai avea parte si de o companie neplacuta. „Tu esti frumoasa, ce-ti pasa”, i-a zis Vasilica dupa alte doua pahare, cu o ura deja neascunsa. „Trag la tine ca albinele la miere”. Era beata si se incalzise. Incepuse sa i se scurga rimelul. Plangea ca proasta.”