O istorie a literaturii române pe unde scurte

Monica Lovinescu analizează literatura din România din perioada 1960–2000. Ea arată cum forța statului a modelat cărțile, dar și judecata criticilor asupra lor. Cronicile sale îmbină istoria literară cu analiza atentă a textelor. Ele se adresează cititorilor interesați de România și de cultura ei. Sunt potrivite și pentru cei care studiază cenzura literară exercitată de stat.

Lovinescu a vorbit despre opere interzise la Radio Europa Liberă. A găzduit și discuții cu autori din România. Oameni din întreaga țară i-au ascultat emisiunile timp de treizeci de ani. Aceste discuții au făcut cunoscută unui public mai larg activitatea tatălui său, E. Lovinescu. El își desfășurase activitatea în cadrul Sburătorului, micul său cerc de scriitori.

Ea se întreabă, înainte de toate, cum trebuie scriitorii să spună adevărul. Arată cum statele totalitare făceau presiuni asupra scriitorilor, împingându-i să-și trădeze convingerile. În viziunea ei, cărțile își puteau pierde valoarea durabilă atunci când slujeau o ideologie politică.

Lovinescu a lucrat în presă și ca critic în timpul exilului în Franța. A studiat proza și poezia la București. A plecat la Paris în 1947. Mai târziu, a cerut azil pentru a se pune la adăpost de statul român. Și-a făcut o carieră în radio. A lucrat și în teatru și a tradus texte. A scris pentru reviste conduse de oameni aflați în exil. În 1977, a supraviețuit unei tentative de asasinat. Cei din spatele atacului au acționat la ordin politic.

Cristina Cioabă a îngrijit această ediție și i-a scris prefața. Cartea face parte dintr-o serie dedicată unei aniversări a Monicăi Lovinescu.