Persepolis - Volumul 1
- ISBN
- 9786303211701
- Editura
- Grafic
- An apariție
- 2023
- Pagini
- 176
- Limba
- Română
- Format
- Cartonată
Descriere
"Persepolis" este autobiografia alb-negru a lui Marjane Satrapi. Persepolis este autobiografia alb-negru a lui Marjane Satrapi, traversând graniţele dintre culturi cu luciditate şi simţul umorului: de la copilăria petrecută la Teheran, trecând prin adolescenţa vieneză, până la plecarea definitivă în Franţa. Inclus în toate listele de „lecturi obligatorii“ când vine vorba de romane grafice, Persepolis a fost de mai multe ori premiat la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (Franţa), iar în Spania a fost recompensat pentru mesajul antifundamentalist. Transformat într-un lungmetraj de animaţie, ai cărui coregizori au fost chiar Marjane Satrapi şi artistul Vincent Paronnaud, Persepolis a primit în 2007 Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes, fiind nominalizat şi la Oscar. Marjane Satrapi (n. 1969, în Iran) şi-a petrecut copilăria în Teheranul de dinaintea Revoluţiei Iraniene, teama părinţilor de violenţele politice determinând-o să urmeze liceul la Viena. Întoarsă în ţara natală, a mers la universitate şi s-a căsătorit la 21 de ani, pentru a divorţa trei ani mai târziu. După un masterat în comunicare vizuală urmat la Teheran, Satrapi a plecat la Strasbourg, pentru a se stabili apoi la Paris, unde lucrează ca ilustratoare şi regizoare. După succesul Persepolis - atât în benzi desenate, cât şi în formula animată -, Satrapi colaborează acum cu artistul şi regizorul Vincent Paronnaud la adaptarea unui alt roman grafic al său, Poulet aux prunes. Pe lângă Premiul Juriului de la Cannes, Satrapi a mai primit în 2008 Premiul Cinema For Peace pentru Cel mai valoros film al anului, în 2009 fiind numită Doctor honoris causa de către Universitatea Catolică din Louvain, Belgia.
Categorii
Colecții
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, cu prețuri între 33,70 lei și 49,49 lei (diferență de 47%), cel mai mic preț la Bookzone. Cel mai bun preț de azi este minimul istoric; ultima modificare de preț: 9 noiembrie 2026.
Cărți similare
Ștrumful ucenic. Capcane pentru ștrumfi. Mai mulți Romeo și o Ștrumfiță
Pierre Culliford Peyo, Gos
în 4 magazine
Uite ce face inteligența artificială!
Didier Roy, Pierre-Yves Oudeyer
în 3 magazine
Ștrumful astronaut și ștrumfitorul de ploaie
Gos, Pierre Culliford Peyo
în 3 magazine
Goodbye Ceaușescu
Romain Dutter
în 3 magazine
Creștem cu ștrumfii 2. Ștrumful foarte neîndemânatic
Falzar si Thierry Culliford, Antonello Dalena, Falzar, Thierry Culliford
în 3 magazine
Eu și bunicii mei
Olivier Latyk, Marine Gerald, Mihaela Dobrescu, Olivier Latyk, Marine Gerald
în 3 magazine