Povestea vieții mele. Capitole târzii. Memorii regăsite ale reginei Maria

Regina Maria își amintește viața de după Primul Război Mondial. Scrie atât despre viața publică, cât și despre cea privată. A reprezentat România la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Acolo i-a întâlnit pe Woodrow Wilson și Raymond Poincaré. I-a întâlnit și pe Georges Clemenceau și David Lloyd George. Memoriile ei oferă perspectiva unei regine asupra trecutului României.

Călătoria în Marea Britanie îmbină legăturile de familie cu treburile de stat. Vizita contribuie la apropierea dintre prim-ministrul Brătianu și regele George al V-lea. Întoarsă la București, regina se întâlnește cu presa. Astfel, depășește rolul obișnuit al soției unui rege.

Străbate Transilvania alături de regele Ferdinand. Își amintește ultima întâlnire cu mama sa, ducesa de Coburg. Descrie deschiderea primului parlament al României Mari. La Alba Iulia, ceremonia încoronării marchează o schimbare. Ea confirmă noul statut politic și juridic al țării. Maria scrie despre eforturile de refacere a României. Caută să-i ajute pe săraci. Se implică și în sprijinirea văduvelor și orfanilor de război.

Împărtășește întâmplări din viața sa și schițează portrete. Cântărește însemnătatea unirii Transilvaniei cu România. Reflectează și asupra felului în care s-a format România Mare. Simte compasiune pentru maghiarii învinși, în loc să se bucure de înfrângerea lor. Se teme că termenii păcii impuse Germaniei vor avea urmări grave.

Acesta este al patrulea volum din Povestea vieții mele. Urmează primelor trei, care ajung până în 1918. Acestea au apărut la mijlocul anilor 1930. Ele au făcut-o pe Maria cunoscută în întreaga lume. Maria (1875–1938) a scris și romane, proză scurtă, poezii și cărți pentru copii. Familia ei avea rădăcini anglo-germane și rusești.

Istoricul Diana Mandache a căutat manuscrisul în arhive timp de șapte ani. După ce l-a găsit, l-a editat și a pregătit memoriile pentru tipar. Valentin Mandache le-a tradus din engleză.