Povești Persane și Sud-Africane

Poveşti persane şi sud-africane - Harwell James, James A. Honey Persia are un folclor bogat. Vreme de sute de ani, poveştile din această carte – şi multe altele ca ele – au fost ascultate cu mirare de băieţii şi fetele din acea regiune, care, auzindu-le, îşi închipuiau pământul natal ca unul plin de trandafiri şi lalele, unde zâne frumoase îşi construiesc palatele în zorii roşiatici şi pitici negri zboară de colo-colo prin întunericul miezului nopţii. Un tărâm în care soarele sclipeşte ca un foc deasupra munţilor albaştri, iar nuferii se oglindesc în lacurile adânci. Un tărâm în care ochii tigrilor sclipesc printre trestii, pe malul râului, şi oameni arşi de soare, cu ochi căprui, se îndrăgostesc cu iuţeală şi se mânie cu aceeaşi repeziciune. Credinţa în Ghool, sau Bătrânul din deşert, este încă bine înrădăcinată în Persia, ceea ce explică probabil popularitatea poveştii „Fiul vânzătorului de săpun”. Celelalte poveşti adunate în acest volum sunt printre marile favorite, dar „Şoarecele şi pisica” este, probabil, cea mai cunoscută dintre toate. ... După cum a fost voia Cerului, a trăit odată în oraşul persan Kerman o pisică precum balaurii – o mâţă cu ochi ageri, care vâna ca un leu; o mâţă cu ochi care fermecau, cu mustăţi lungi şi dinţi ascuţiţi. Trupul ei era ca o tobă, blana ei cea frumoasă era precum cea a hermelinei. Nimeni nu era mai fericit decât această pisică – nici mireasa proaspăt căsătorită, nici hangiul primitor când se uită împrejur la chipurile zâmbitoare ale oaspeţilor săi. Pisica aceasta trăia printre prieteni, buni tovarăşi ai farfuriei, ai ceştii şi ai cănii de lapte din curte şi ai cinei atunci când se întindea faţa de masă. Băgând de seamă că pivniţa este deschisă, într-o zi, pisica a alergat veselă înăuntru ca să vadă dacă prinde vreun şoarece şi s-a ascuns după o carafă plină cu vin. În clipa aceea un şoarece a ieşit în fugă dintr-o gaură din perete, s-a urcat iute pe carafă şi, băgând capul în ea, a băut atât de îndelung şi cu atâta poftă, că s-a îmbătat, vorbea prostii şi îşi închipuia că era curajos precum un leu. — Unde e pisica? striga el. Să vină să îi tai capul. I-l tai de parcă am fi pe câmpul de luptă. O pisică ar păţi-o mai rău decât orice câine care mi-ar tăia calea. Pisica scrâşnea din dinţi mânioasă în vreme ce asculta acestea. Mai iute decât o puteai urma cu privirea, ea a sărit, a pus labele pe şoarece şi a spus: — Ei, şoricelule, acum îmi mai tai capul?...