Psihologia inconstientului

Psihologia inconstientului

Cel mai mic preț:
47,40 lei Preț excelent
Disponibil în 5 magazine La prețul minim istoric
ISBN
9786064001009
Editura
Trei
An apariție
2017
Pagini
437
Limba
Română
Format
Broșată

Descriere

Pana la aparitia psihanalizei, psihologia era doar o psihologie a constiintei, care echivala psihicul cu constiinta si condamna la inexistenta psihica toate fenomenele neconstiente. Freud a adaugat inconstientul obiectului de studiu al psihologiei si in felul acesta a intemeiat psihologia inconstientului. Volumul de fata include cele mai importante contributii ale intemeietorului psihanalizei la psihologia inconstientului. Astfel, cititorul are acces atat la prima teorie freudiana despre psihic, cat si la o a doua. In prima teorie (de pana la 1920), inconstientul era considerat instanta de sine statatoare, fiind echivalat cu refulatul pulsional. In a doua teorie despre psihic (de dupa 1920), inconstientul devine doar un atribut al celor trei instante (Eu, Supraeu, Se), ceea ce echivaleaza cu o importanta restructurare. O alta schimbare majora de perspectiva o constituie focalizarea atentiei asupra Eului, in aceasta privinta distingandu-se studiul „Eul si Seul". Continutul inconstientului (Inc) poate fi comparat cu o populatie psihica primitiva. Daca exista, la om, formatiuni psihice mostenite, ceva analog instinctului la animale, atunci acestea constituie nucleul Inc. Lor li se adauga mai tarziu ceea ce, in timpul dezvoltarii din copilarie, a fost indepartat ca fiind nefolositor, iar acesta, conform naturii sale, nu trebuie sa fie diferit de ceea ce a fost mostenit. O separare riguroasa si definitiva a continutului celor doua sisteme are loc, de regula, abia odata cu perioada pubertatii - Sigmund Freud In raporturile sale cu Se-ul, el [Eul] este aidoma calaretului care trebuie sa struneasca forta superioara a calului, cu diferenta ca ultimul isi domina calul cu propriile forte, in timp ce Eul se foloseste pentru dominarea Se-ului de forte imprumutate. Aceasta comparatie poate fi dusa putin mai departe: asemenea calaretului caruia, daca nu vrea sa se desparta de cal, nu-i mai ramane adesea altceva de facut decat sa-i lase acestuia frau liber pentru a-l duce incotro voieste, Eul traduce de obicei in actiune vointa Se-ului, ca si cum ar fi vorba de propria sa intentie - Sigmund Freud Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al scolii psihologice de psihanaliza.  Principalele teorii ale acestei scoli sunt fondate pe urmatoarele ipoteze: - Dezvoltarea umana este inteleasa prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual. - Aparatul psihic refuleaza dorinte, in special cele cu continut sexual si agresiv, acestea fiind conservate in sisteme de idei inconstiente. - Conflictele inconstiente legate de dorintele refulate au tendinta de a se manifesta in vise, acte ratate si simptome. - Conflictele inconstiente si sexualitatea reprimata sunt sursa nevrozelor. - Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea in constient a dorintelor inconstiente si refulate. Freud este considerat a fi parintele psihanalizei iar lucrarile sale introduc notiuni precum inconstient, mecanisme de aparare, acte ratate si simbolistica viselor. Cuprins: Nota asupra editiei Formulari despre cele doua principii ale functionarii psihice (1911) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Cateva observatii asupra conceptului de inconstient in psihanaliza (1912) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Pentru a introduce narcisismul (1914) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva Scrieri metapsihologice din 1915 Pulsiuni si destine ale pulsiunilor (1915) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva Refularea (1915) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva Inconstientul (1915) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  I. Justificarea inconstientului II. Ambiguitatea inconstientului si punctul de vedere topic III. Sentimente inconstiente IV. Topica si dinamica refularii V. Proprietatile speciale ale sistemului Ics VI. Relatia dintre cele doua sisteme VII. Identificarea inconstientului Anexe (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva la editia in limba romana Anexa A Anexa B Anexa C Completare metapsihologica la teoria viselor (1917 [1915]) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva la editia in limba romana Doliu si melancolie (1917 [1915]) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva la editia in limba romana Dincolo de principiul placerii (1920) (trad. de G. Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu) Nota introductiva Capitolul I Capitolul II Capitolul III Capitolul IV Capitolul V Capitolul VI Capitolul VII Eul si Se-ul (1923) (trad. de G. Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu) Nota introductiva  I. Constient si inconstient II. Eul si Se-ul III. Eul si Supraeul (Idealul Eului) IV. Cele doua categorii de pulsiuni V. Dependentele Eului Anexa I (Inconstientul descriptiv si inconstientul dinamic) Anexa II (Marele rezervor al libidoului) Nevroza si psihoza (1924 [1923]) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Problema economica a masochismului (1924) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Pierderea realitatii in nevroza si psihoza (1924) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Nota asupra "bloc-notes"-ului magic (1925 [1924]) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Negarea (1925) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Fetisismul (1927) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Clivajul Eului in procesul de aparare (1940 [1938]) (trad. de G. Lepadatu) Nota introductiva  Bibliografie Lista abrevierilor Index Traducere de Gilbert Lepadatu, George Purdea, Vasile Dem. Zamfirescu

Evoluția prețului

Prețuri în magazine

  • Bookzone

    Bookzone Cel mai mic preț

    47,40 lei 68,71 lei
    În stoc · bookzone.ro · acum 6 zile
  • Librăria Delfin

    Librăria Delfin

    48,10 lei 68,71 lei
    În stoc · librariadelfin.ro · acum 8 zile
  • Editura Trei

    Editura Trei

    48,10 lei 68,71 lei
    În stoc · edituratrei.ro · acum aproximativ 11 ore
  • Librarie.net

    Librarie.net

    58,40 lei 68,70 lei
    În stoc · librarie.net · acum aproximativ 6 ore
  • Libris

    Libris

    65,27 lei 68,71 lei
    În stoc · libris.ro · acum aproximativ 10 ore