Religia in epoca romantica. Un imaginar al Absolutului

Cartea se construiește pe conștiința triplei unități romantice: filosofie, artă și religie, postulate de Hegel ca domenii fundamentale ale spiritului. Pe tărâmul ideilor, subiectivitatea, infinită în sine, este reflexul Absolutului, spiritul lui Dumnezeu. Sensul vieții constă în comuniunea ființei umane cu ființa divină, omul fiind imaginea pământeană a acesteia. În epoca romantică, religia aduce, în esența ei, chemarea infinitului. (VASILE VOIA) * * * „Religie de exigență și intimitate, religie fără biserică, în stare brută. Cercetare în afara instituțiilor, colocviu singular al sufletelor cu Dumnezeu, experiență a pericolului reprezentat de Dumnezeu, până la limitele în care Ființa și Neantul se leagă într-o comuniune ce scapă cuvântului uman.” (GEORGES GUSDORF) * * * „Pe Dumnezeu trebuie să-l căutăm printre oameni. În întâmplările umane, în ideile și sensibilitățile umane se revelează cel mai luminos spiritul cerului.” (NOVALIS) * * * „Cu  toate că și ceea ce se numește, de obicei, religie îmi pare a fi unul dintre cele mai minunate și mărețe fenomene, totuși nu pot considera drept religie, în sensul strict al cuvântului, decât ceea ce gândim, scriem și trăim dumnezeiește, și anume dacă-L simțim pe Dumnezeu în noi, dacă o umbră de evlavie și de însuflețire s-a revărsat peste întreaga noastră existență, dacă tot ceea ce facem nu e doar din datorie, ci din dragoste, numai pentru că vrem, și dacă vrem, numai pentru că așa spune Dumnezeu, [și] anume Dumnezeul din noi.” (FRIEDRICH SCHLEGEL) * * * „Vă întrebați ce limbaj ar fi destul de misterios, cuvântarea, scrierea, fapta, mimica liniștită a spiritului? Fiecare, răspund eu, și vedeți că asta nu m-a speriat atât de tare. În fiecare sacrul rămâne secret și ascuns profanilor. Lăsați să se roadă coaja, cum vreți; însă nu ne refuzați să-l adorăm pe Dumnezeul care va fi în Voi.” (FRIEDRICH SCHLEIERMACHER)