Sfântul Grigorie, mitropolitul Țării Românești, păstor luminat și dascăl al rugăciunii

„Doar monahismul, printr-un curent deopotrivă cultural, cât și duhovnicesc, readucând Lumina Taborului ca singurul izvor de înnoire reală a omului, este cel care reușește să-i răspundă crizei spirituale din Europa modernă a secolului al XVIII-lea, cu așa-numitele idei noi, născute dintr-un raționalism excesiv autonom, prin care omul, secularizându-se, se rupe de harul lui Dumnezeu. Pentru poporul nostru, spiritualitatea aceasta, pe care a arătat-o în mod deosebit Cuviosul Paisie de la Neamț, împreună cu toți frații și părinții de aici și apoi ucenicii săi, are o semnificație deosebită nu doar pentru viața monahală, ci și pentru viața culturală a românilor și, chiar mai mult, pentru însăși existența statelor românești, fiind semnificativ, în acest sens, că Țările Române s-au organizat ca stat în lumina isihasmului din secolul al XIV-lea. Lucrarea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț a fost continuată, cu aceeași râvnă, de către ucenicii săi. Sfântul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești (1765-1834), este unul dintre cei mai de seamă ucenici ai Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, care a continuat lucrarea starețului său din Moldova în Țara Românească, alături de un alt ucenic al acestuia, Sfântul Grigorie, mitropolitul Țării Românești, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, lucrare desăvârșită în Țara Românească, mai târziu, prin neobosita activitate a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”. † Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române