Stefan Mitroi. Cu aripi de pamant prin cer
de Ana Dobre
- ISBN
- 9789736987472
- Format
- Broșată
Descriere
„Omul construieşte după arhetip", spune Mircea Eliade, şi doar participarea lui la un model arhetipal le însufleţeşte, conferindu-le „realitate şi validitate". Arhetipală este şi lumea cu care Ștefan Mitroi umple spațiul imaginarului său, spațiul în care obiectele lumii exterioare nu au valoare intrinsecă autonomă, ci valoarea afectivă pe care sufletul lui le-o atribuie. Ființele, obiectele, întâmplările, evenimentele circumscrise ceremonialurilor vieții - rituri de trecere în reprezentare mitologică, răsfrânte, toate, în conştiinţă, dobândesc o valoare şi „devin, în acelaşi timp, reale", numai pentru că, într-un fel sau altul, „participă la o realitate care le transcende”, realitatea creaţiei.
Categorii
Prețuri în magazine
În stoc doar la Libris, la prețul de 55,50 lei.
Cărți similare
Lucian Vasilescu, un Ulise în arca poeziei
Ana Dobre
într-un magazin
Nicolae Țone. O fenomenologie poetică. Viața cealaltă și moartea cealaltă
Ana Dobre
într-un magazin
Marin Preda scriitorul și timpul nerăbdător
Ana Dobre
într-un magazin
Literatura română în liceu. Poetul şi poezia - PRINTED EDGES
Daniela Dumitrescu
în 4 magazine
Literatura română în liceu. Abordarea prozei epice - PRINTED EDGES
în 4 magazine
Postmodernismul romanesc
Mircea Cărtărescu
în 4 magazine