Studii lirice Vol.3
de Emil Dinga
- ISBN
- 9786303331539
- Editura
- Ideea Europeana
- Format
- Broșată
Descriere
Studii lirice Volumul al III-lea
Semiotica a arătat de mult că semnificația autentică a unui cuvânt nu se află în definiția sa de dicționar ci în definiția sa de enciclopedie (Eco). Iar filosofia analitică a arătat, la rândul său, că pentru a găsi semnificația cuvântului, trebuie să cauți toate ocurențele în care acel cuvânt indică lumea (Wittgenstein). Ideea poetică este, în eidos-ul său, un cuvânt, o temă, o themata. Elucidarea sensului ideii poetice cere iluminarea diferitelor sale părți cu lumini diferite, așa încât doar ansamblul (portretul holistic) acestor iluminări are potențialul (actualizat sau nu) de a ne arăta - poezia este întotdeauna o ostensivitate - lumea numită de acea idee poetică, adică lumea scoasă din anamorfoza sa inerentă.
Al treilea volum din Studii lirice, pe care-l oferim acum cititorului, continuă această experiență de dez-anamorfozare a semnificației, cu alte 20 de idei poetice. Conceptul de studiu liric (care face parte din literatură, nu din teoria/critica literară) s-ar putea constitui, chiar, într-un nou gen literar (cum a sugerat un distins critic literar încă de la apariția primului volum), deoarece un studiu liric (format din 12 abordări poetice diferite dar convergente spre ideea poetică în cauză) nu poate exista decât în integralitatea și, aș îndrăzni să spun, în entanglarea sa. (Rugăciune) - Rondel Sunt cel ce, cândva, precum Tine voi fi, Mai am, până-atunci, singur a mă clădi, Învață-mă, Doamne, cum pot să Te-ating, Cum carnea din mine să pot s-o înving, Cum cel de atunci să mă pot înzidi.
În mine ai vrut să te poți oglindi, Cuvântul dintâi să îl poți logodi Cu mine, ce-n Tine, încet, mă preling - Sunt cel ce, cândva, precum Tine voi fi.
S-ajung să Îți semăn, mai am a trudi, Și-atunci, doar, ființa ce sunt va rodi, Pe mine, căzutul, atunci mă resping Când, față de Tine, nu mă mai disting - Așteaptă-mă, Doamne, pentru-a mă primi: Sunt cel ce, cândva, precum Tine voi fi.
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
Cărți similare
O poveste de la Sfantul Munte
Regina Maria a României
în 2 magazine
Ultima vara in oras
Gianfranco, nbsp, Calligarich, Gianfranco Calligarich
în 3 magazine
Magie in familie
Robert Tudor
în 2 magazine
Caderea unui dictator
Andrei Ursu, Roland O. Thomasson
în 2 magazine
Educatie fatala (Vol.1 seria Scoala Solomonarilor)
Naomi Novik
în 3 magazine
Ultimul absolvent Vol.2 seria Scoala Solomonarilor)
Naomi Novik
în 3 magazine