Transnistria

Marta Caraion urmărește felul în care familia sa a trecut prin Holocaust. Ea povestește și despre anii de închisoare și de exil. Forțele române au ucis în masă evrei la Odesa. Masacrele au durat de la sfârșitul lui octombrie 1941 până la începutul primăverii lui 1942. Sprința Berman și fiica ei, Valentina, au supraviețuit. Ambele au fost deportate în Transnistria. S-au întors în România în 1944. Soțul Sprinței, tatăl Valentinei, nu s-a mai întors. Cei care îl țineau captiv l-au împușcat lângă o groapă comună de pe malul Bugului.

Mai târziu, Valentina a ajuns la închisoare pentru că dactilografiase poeziile lui Ion Caraion. Acestea denunțau noul regim. Ion era iubitul ei și avea să-i devină soț. Valentina și-a ispășit pedeapsa între 1958 și 1963. În 1981, cei doi au obținut azil politic în Elveția. Ion a murit în 1986. După moartea lui, Valentina a început să-și povestească viața. Ion Solacolu, jurnalist din exilul românesc, a îndemnat-o să o facă.

Această istorie de familie îmbină mărturiile directe cu cercetarea trecutului. Marta Caraion este fiica Valentinei și nepoata Sprinței. Ea analizează mărturia mamei sale, conștientă că fiecare a văzut doar o parte din cele întâmplate. Unul dintre punctele centrale este un marș forțat din Odesa. Acesta a avut loc la sfârșitul lui octombrie 1941, pe un frig cumplit. În acel marș, 30.000 de evrei au parcurs circa 200 de kilometri spre o groapă comună de lângă Bug.

Cartea cercetează golurile lăsate de moarte și de tăcerea martorilor. Păstrează caracterul distinct al fiecărei vieți și al fiecărui loc. Nu le contopește într-o singură poveste generală a suferinței. Războiul din Ucraina a determinat-o pe Caraion să revină asupra acestor evenimente și locuri. Nicolae Constantinescu a tradus această ediție din franceză.