Cei care dansează. Eseuri

Regasesc cu placere in eseurile scrise de Andrea H. Hedes, in mijlocul inlantuirilor de idei si de fraze, acea zbatere a mintii care cauta sa ridice ceea ce e pus pe foaie desupra exprimarii obisnuite. Cand scrii eseu, esti mereu cu gandul la panda - oare nu se poate spune acest lucru care-ti ocupa mintea altfel, mai placut, mai slefuit, mai inventiv? Mi-o inchipui pe Andrea planuindu-si intorsaturile de fraza si de idei pe care le gasesti cand te astepti mai putin in eseurile ei, revenind la ele cand reciteste, zambind multumita sau, ca orice om care scrie, intrebandu-se daca asta ar trebui sa fie ordinea finala a gandurilor si a cuvintelor. Cand vezi cladirea terminata, gandul nu-ti fuge imediat la schele. Cand vezi un eseu tiparit, nu te gandesti imediat la toate razgandirile, stersaturile, indoielile si momentele fericite in care planul din minte se potriveste cu constructia de pe pagina. Cand citesti insa eseuri asa de evident preocupate de ordine si expresivitate cum sunt cele scrise de Andrea, cred ca e inevitabil sa te gandesti la tot procesul de scriere, de la prima litera la ultimul punct. - Radu Toderici