Ghidul nesimtitului

Nesimtirea e un virus redutabil, cu instalare rapida si efecte demolatoare. Ea se instaleaza in aproapele anonim, dar ii afecteaza mai mult pe cei din jur. Nesimtitul devine pe zi ce trece o prezenta constanta, greu de evitat si imposibil de strunit. In tren sau la opera, in autobuz sau la biserica, in parc sau la teatru, in Parlament sau la bloc, reprezentantii acestei categorii fondeaza un cult volatil, fara agenda si fara orizont. Religia lor e sfidarea celorlalti.Nesimtitul nu are un cod de reguli, dar se comporta ca si cum l-ar avea. E invaziv pana la ubicuitate, pisalog pana la nevroza si vociferant pana la delir. Il vezi unde nu te astepti, il auzi peste tot, il adulmeci la fiecare colt de strada si pe fiecare culoar de vagon. Insa nici macar el nu detine toate parghiile mestesugului. E imperfect si are nevoie de indrumari. Exact asta face Ghidul nesimtitului – furnizeaza reglajele necesare celor ispititi de performanta in domeniu. Sigur, miza lui formativa si informativa e o gluma.Ghidul nesimtitului vrea in primul rand sa amuze. Numai ca in spatele tonului ironic al cartii rasar fapte, intamplari si buclucuri de care foarte multi dintre noi au avut parte. Si peste care n-au putut trece doar cu un dus, o caseta cu muzica de relaxare sau o injuratura bine tintita.RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucuresti) traieste in Balta Alba si se viseaza la Roma. E mefient fata de avioane, reptile si sfaturile medicilor. Croieste articole pentru ziare si reviste, traduce romane, se ocupa cu hermeneutica ofsaidului in emisiuni de analiza fotbalistica si – mai rar decat i-ar placea – scrie carti. Are cativa prieteni francezi de nadejde (Millefeuilles, Plaisir Sucre, Macaron etc.), fara sa-si fi tradat prima iubita: ciocolata de casa. Se imbata cu vocea lui David Gilmour si chitara lui Mark Knopfler. Se indragosteste repede si-i trece greu. Detesta cliseele, laptele si broccoli. A scris despre nesimtiti, Ines de Castro, Maradona si Caravaggio.