Intamplari imaginare pe strazile Bucurestiului, vol. I

In manifestul „Literatura subiectiva transdisciplinara”, Constantin Abaluta propune arta redactarii textului ca rezultanta imprevizibila a „fortelor creatoare aflate dinlauntrul nostru.” Revendicandu-si precursori ilustri precum Boris Vian, Richard Brautigan si Gellu Naum, autorul descrie tehnica fotografierii acestui dicteu interior: „Ma asezam in fata clavierului si incepeam sa pianotez fara sa ma gandesc la nimic. (...). Ieseau unul dupa altul, fragmente dintr-o carte relativ inchegata de care constientul meu n-avea habar. Pe parcurs fragmentele isi gaseau noi legaturi intre ele, isi alegeau temele intrinseci, stilul initial se adancea, se perfectiona. Totul se lucra de la sine. Eu eram doar un spectator avizat”. Aceasta pare sa fi fost tehnica redactarii volumului Intamplari imaginare pe strazile Bucurestiului, un soi de ghid al strazilor, in care dispunerea lor in ordine alfabetica ar puteea sa creeze, la o adica, impresia de rigoare si studiu stiintific. Daca aceasta cartografiere in cuvinte s-ar desfasura pe suprafata plana a unei harti reale, ca-ntr-o abreviere metaforica a realitatii, fara-ndoiala ca Bucurestiul inchipuit de Constantin Abaluta ni s-ar infatisa in luminile si penumbrele unei harti medievale.