O data-n veac patria moare

Trec prin somnul tristului scrib toti ai lui, inchisi in turnul acestei carti de amurg, Cocoana si bunii ei, armanii si morlacii, contrabandistul-padurar de la Balta din munte, mucenicii Costea si Sava, urmasii lui Parvu, capitanul de olace al Dumnezeului Pandur, Manzul nebun, lovit in razboaie si maica mea, invatatoarea, avand in mana nu un sceptru, ci o gutuie galbena cu aroma de demult. Trece Patria mea ca o Mama a Balcanilor ori, pur si simplu, ca o femeie pustiitor de frumoasa si de indurerata, ca o femeie care-si jeleste copiii pierduti in istorie, Patria mea ca o campie in care n-ai voie sa strigi, doar sa soptesti, pentru ca vantul face totul, el duce vestea si povestea despre noi si dincolo de viata noastra si de moartea noastra.