O geometrie a tandreței

Un scriitor evreu se apropie de șaizeci de ani când soția îl părăsește. Încearcă să-și refacă viața după această pierdere. Timp de aproape doi ani, își vede și tatăl stingându-se treptat. Nu poate scrie, dar își transformă suferința în ficțiune. Iubirile, eșecurile și ideile sale fixe îl conturează pe Marcel Cohn. La fel și îndoielile sale despre bine și rău. Scene legate între ele urmăresc acest personaj imaginar din copilărie până la bătrânețe.

Romanul lui Liviu Ornea explorează memoria, frica și iubirea. Cercetează și nevoia de apartenență. Arată, totodată, lupta de a scrie un roman. În căutările sale, scriitorul se sprijină pe cărți, istorie, știință și cultură. Cuvintele îi modelează lumea, nu doar o consemnează. O voce jucăușă spune povestea, strecurând umor printre aceste vieți zbuciumate. Cartea se adresează cititorilor care caută ficțiune ce îndeamnă la reflecție. Vorbește despre pierderi dureroase și pune întrebarea cine suntem.

Cartea cuprinde și cincizeci de ani de viață în România. Arată cum oamenii fac față regimului comunist și vieții de după el. Nici viața privată, nici cea colectivă nu încap în etichete precise. Ornea aduce îndoială, ironie și o privire îngăduitoare asupra oamenilor. Aceste trăsături îi caracterizează și eseurile. Oameni și teme din scrierile sale anterioare revin aici. Îi dedică volumul lui Radu Cosașu. Cartea face parte din colecția de ficțiune n’autor.