petice de inspiratie

Mă atașez tare de hainele mele. De cele purtate și de cele nepurtate. De cele vechi, demodate și de cele noi, de-abia cumpărate. Atât de tare mă atașez, încât, chiar și atunci când mă apucă „nebunia” să mă debarasez de unele bluzițe, fustițe, rochii, tot mai păstrez ceva din ele: un năsturaș, o fundiță ori... un petic. Da, da, nu glumesc: când îmi place mult imprimeul sau țesătura unei haine, înainte să o dau, tai din ea un mic peticuț, să îl păstrez ca amintire... Deh, fiecare cu piticii din dotare... Am strâns o mulțime de petice, pe care apoi le-am rătăcit prin cutii și cutiuțe de prin casă ori prin sertare și sertărașe de viață. Când dau de ele însă (desigur, din întâmplare, căutând altceva), le privesc, le ating și ele mă poartă, așa cum mă poartă fotografiile dintr-un album vechi, pe poteci de amintire. Peticul din fusta cu care eram îmbrăcată la un examen, peticul din bluza pe care am purtat-o la acea întâlnire, peticul din blugii cei mai peticiți... Așa cum mă atașez de haine, mă atașez și de scrierile mele. Doar că scrierile le pot multiplica și le pot împărți apoi, cu cine dorește să le primească. M-aș bucura ca măcar un petic din această carte să te inspire, cititor drag. - Clara Toma