Poveștiri de diamant

 Bunicul Gavril, impreuna cu nepotul sau, mergea pe drumul prafuit si bolovanos de noroaiele uscate care pastrau intiparite urmele rotilor de caruta. Era o vara secetoasa; cerul, neindurator de senin, alungase norii peste mari si oceane.   Satul ii Intampina cu miros de paie arse si lapte proaspat muls; Ianga drum, orataniile scurmau in colbaraie dupa gaze. De pe o ulicioara aparu o ceata de fete despletite, cu urcioare in maini, purtand pe cap coronite de salcie, impodobite cu flori. Rochitele lor de stamba erau stropite de apa aruncata in sus din causul palmelor; ele intonau diverse incantatii: „Paparuda uda, ploaia sa te-auda...".